Prin Acordul de la Schengen semnat în mica localitate luxemburgheză Schengen la data de 14 iunie 1985, Belgia, Franța, Germania, Luxemburg și Olanda au convenit să renunțe treptat la controlul de la frontierele comune și să introducă libera circulație pentru toți cetățenii statelor membre semnatare, ai altor state membre sau ai unor terțe țări. Până în prezent, 30 de state au aderat la Acordul Schengen, dintre care 27 l-au și implementat. Într-un moment istoric, la 21 decembrie 2007, nouă state, majoritatea din centrul și estul Europei, și-au deschis granițele, astfel încât pentru prima dată este posibilă călătoria liberă peste fosta Cortină de Fier.

Între timp, la lista țărilor semnatare s-au adaugat Italia în 1990, Spania și Portugalia în 1991, Grecia în 1992, Austria în 1995, Suedia, Finlanda și Danemarca în 1996, Islanda și Norvegia devenind și ele părți la Convenție. Acordul și Convenția, împreună cu declarațiile și deciziile adoptate de Comitetul Executiv Schengen, formează așa-zisul acquis Schengen. Pe parcursul redactării Tratatului de la Amsterdam, s-a luat hotărârea de încorporare a acestui acquis în Uniunea Europeană, de vreme ce el se referea la unul dintre principalele obiective ale pieței interne, și anume libera circulație a persoanelor
 

In 1899 a terminat Politehnica din Napoli ca inginer. Cativa ani lucreaza in Belgia, Liege, unde devine licentiat in inginerie electrica.
In 1911 revine in Italia unde infiinteaza compania "Ing. Nicola Romeo e Co". Compania produce echipamente si masini pentru industria miniera. In 1915 achizitioneaza majoritatea actiunilor A.L.F.A.
In 1918 A.L.F.A. devine in totalitate proprietatea lui Nicola Romeo si este schimbat numele in "Società Anonima Italiana Ing. Nicola Romeo". Prima masina cu noua emblema Alfa Romeo este Torpedo 20/30 din anul 1921.
Compania ajunge la o reputatie buna dar in anul 1927 ajunge la pragul falimentului, acesta forteaza pe Nicola Romeo sa paraseasca compania in 1928.
Nicola Romeo era casatorit cu Angelina Valadin, cu care avea sapte copii: Maurizio, Edoardo, Nicholas, Elena, Giulietta, Piera si Irene. Moare in 1938 la Lake Como.

Theodor Capidan (n. 28 aprilie 1879, Prilep, Macedonia - d. 1 septembrie 1953, Bucureşti) a fost un filolog, lingvist, profesor universitar, începând din 1936 membru titular al Academiei Române. A adus contribuţii importante în domeniul lingvisticii române şi balcanice, a dialectologiei, lexicografiei, toponimiei, precum şi în elaborarea unei teorii asupra formării limbii şi a poporului român.

Biografie

Theodor Capidan s-a născut în 15 aprilie 1879, într-o familie de negustori, în oraşul Prilep din Republica Macedonia. Şcoala primară o urmează în oraşul natal, la şcoala românească din acelaşi oraş. Îşi continuă studiile liceale la Bucureşti, iar apoi pleacă la Leipzig pentru a efectua studii universitare. Aici urmează cursuri de dialectologie, etnopsihologie, lingvistică slavă şi indo-europeană. În anul 1907 îşi definitivează studiile doctorale şi susţine lucrarea de doctorat, cu titlul Sufixele nominale în dialectul aromân. După ce primeşte titlul de doctor în lingvistică colaborează cu Gustav Weigand la Institutul balcanic din Leipzig.

În anul 1909 se întoarce în Macedonia. Începând cu acelaşi an, până în 1919 este profesor şi director al liceului român din Salonic. Această perioadă, petrecută în mijlocul românilor şi a aromânilor, este benefică pentru cariera de lingvist a lui Theodor Capidan. Aici reuşeşte să strângă materiale lingvistice suficiente pentru a colabora, începând din anul 1910, la scrierea Dicţionarului Academiei Române, condus de Sextil Puşcariu.

În 1919 se întoarce în România, la Cluj-Napoca, unde activează ca profesor şi cercetător în cadrul Universităţii din localitate. Rămâne în Cluj-Napoca până în anul 1937, iar în această perioadă parcurge toate gradele universitare. Din 1936 este numit membru titular al Academiei Române. În perioada petrecută în acest oraş, Theodor Capidan scrie câteva lucrări fundamentale despre meglenoromâni şi aromâni, în care îşi expune şi propriile idei şi teorii despre formarea limbii şi a poporului român.

La Cluj-Napoca a colaborat şi a publicat mai multe studii în cadrul buletinului Muzeului limbii române (Institutul de Lingvistică înfiinţat la Cluj de Sextil Puşcariu). Prin aceste studii a subliniat existenţa unor raporturi între limba română şi limbile albaneză şi bulgară; a scos în evidenţă, pentru prima dată în lingvistica românească, influenţa limbii române asupra limbii bulgare.

În 1937 se mută la Bucureşti, unde preia postul de şef al catedrei de filologie comparată a limbilor clasice, a Universităţii din Bucureşti, post rămas vacant în urma decesului lui Iuliu Valaori. În această perioadă cercetează toponimele româneşti şi publică o serie de lucrări pe această temă.

Se stinge din viaţă la Bucureşti, în 1 septembrie 1953, aproape orb, în timp ce scria pentru colaborarea la Dicţionarul Academiei.

Lucrări publicate

• Meglenoromânii (3 vol)
  • Istoria şi graiul lor (1925)
  • Literatura populară la meglenăromâni (1928)
  • Dicţionar megleno-român (1936)
• Toponymie macedo-roumaine
• Numele geografice din România
• Dicţionar toponimic aromân
• Limbă şi cultură (1942)
• Studii publicate în cadrul buletinului Muzeului limbii române:
  • Raporturile albano-române (1922)
  • Raporturile lingvistice slavo-române (1923)
  • Elementul slav în dialectul aromân (1925)
  • Românii nomazi, Studiu din viaţa românilor din sudul Peninsulei Balcanice (1926)
  • Fărşeroţii. Studiu lingvistic asupra românilor din Albania (1930)

Bibliografie

• Mic dicţionar de literatură română, Ecaterina Ţarălungă, editura Forum, Bucureşti 2000, ISBN 973-584-112-6
• Oameni de seamă din istoria românilor (vol 3), Florian Petrescu, editura Versus, Bucureşti 2008, ISBN 978-973-7754-21-9